Doamne, doar Tu știi
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântările căinței  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Leana in 01/01/2025
Doamne, doar Tu știi ce sufăr
și nu pot să spui,
taina mea n-o pot desface
Doamne, nimănui
focul inimii din mine
cel adânc și greu
nimeni Doamne nu mi-l știe
numai Tu și eu.

Doamne, Doamne, numai Tu,
știi ce-mi arde sufletu’
fii cu mine-n calea grea
să-mi duc crucea mea...

Sufletul aș vrea să-mi zboare
Doamne, da-i legat
ard de dorul după soare
da-n noroi mă zbat
unde inima mă cheamă
nu pot să mă duc
unde stau, legat pe flăcări
sufletu-mi usuc.

Doamne, numai Tu-mi știi toată
vina-n care zac
până când să pot odată
zborul să-mi desfac
până-o să se rupă lanțul
de noroi și fier
să mai pot cânta pe-ntinsul
slobodului cer...


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 60
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni