Cum am putut eu oare
să uit ce m-am legat
cu cele mai de flăcări
și mai cerești suspine?
Mi-erai atât de-aproape
și cât Te-am așteptat
și m-a învins ispita
alăturea cu Tine!

O iartă-mi Domnul meu
păcatul greu, păcatul greu
să pot din nou gusta
iubirea Ta, iubirea Ta...

Cum m-a-ncălzit ispita
și m-a cuprins dormind
și mi-a orbit lumina
și mi-a-ntinat sfințirea
cum n-am murit mai bine
luptând și biruind
să nu-Ți străpung credința
să nu-mi zdrobesc iubirea!

O, de-aș putea vreodată
să șterg din glasul Tău
amara-ndurerare
cu care îmi răspunzi
să uiți nemărginirea
părerilor de rău
și să-mi săruți iar ochii
de care-acum Te-ascunzi! ...