¹ O femeie înțeleaptă a ei casă și-o zidește
dar femeia cea nebună cu-a ei mâini și-o nimicește.

² Cine umblă-n curăție are-n el de Domnul teamă,
cine-apucă pe căi strâmbe nici nu vrea să-L țină-n seamă.

³ Gura cea nebună-și este o nuia pentru mândrie
dar pe înțelepți îi scapă gura lor de nebunie.

⁴ Unde nu sunt boi acolo ieslea goală va rămâne
dar a boilor putere dă belșug de rod și pâne.

⁵ Mărturia credincioasă neadevăruri n-o să spună
dar la mincinosul martor orice vorbă-i o minciună.

⁶ Batjocoritorul caută și nu află cunoștința
dar la omul cel cuminte - ce ușoară e știința!

⁷ De nebun te depărtează unde-l vezi, viața toată,
căci în gura lui știința n-o să afli niciodată.

⁸ Celui chibzuit, lumina îi arată calea bună,
pe nesocotiți i-nșeală chiar pornirea lor nebună.

⁹ Cei nesocotiți fac glume cu păcatul până-i prinde,
pe cei drepți, bunăvoința îi unește și-i cuprinde.

¹⁰ Inima-și cunoaște-amarul - și nici un străin nu poate
să se-amestece-n adâncul bucuriei ei curate.

¹¹ Casa celor răi degrabă nimicită va să fie,
cortul celor fără vină va-nflori cu bucurie.

¹² Multe drumuri pot să-i pară omului că-s bune foarte,
dar la urmă înșelatul vede că l-au dus la moarte.

¹³ Deseori chiar și când râde, este-n inimă mâhnire,
cum și bucurii atâtea pot sfârși-n nenorocire.

¹⁴ Cei cu inima nebună săturați ajung de toate,
omul bun la fel ajunge săturat de câte poate.

¹⁵ Iată lesne-ncrezătorul crede orice vorbe goale,
dar cel chibzuit ia seama cum pășește pe-orice cale.

¹⁶ Înțeleptul se păzește de greșeala cât mai mică
dar nesocotitul este îngâmfat și fără frică.

¹⁷ Cine-i iute la mânie face-adeseori prostie
și cel plin de răutate e urât, ca o urgie.

¹⁸ Cei proști au de nebunie parte... ea e a lor nume,
pe cei chibzuiți știința îi încununează-n lume.

¹⁹ Cei răi se apleacă-n fața celor buni și drepți la toate;
cei stricați, 'naintea porții celuia cu căi curate.

²⁰ Cel sărac urât ajunge și la prietenul ce-l are
dar bogatul are prieteni totdeauna-n număr mare.

²¹ Păcătos e-acela care pe aproapele-njosește
dar ferice-i de acela ce pe-un slab îl miluiește.

²² Cei ce poartă gânduri rele rătăcesc în nebunie
dar acei cu gânduri bune vor lucra-n credincioșie.

²³ Orișiunde se muncește este și câștig în casă,
unde numai se vorbește, lipsă și necaz apasă.

²⁴ Celor înțelepți le este o cunună bogăția,
cei nesocotiți n-au însă alta decât nebunia.

²⁵ Martorul dreptății scapă sufletele de la moarte
dar cel mincinos întruna de minciuni nu se desparte.

²⁶ Drepții ce se tem de Domnul au în El un sprijin tare
și copiii lor la Domnul au un loc de apărare.

²⁷ Temerea de Domnul pururi un izvor de viață este,
ea de-a morții curse rele totdeauna ne ferește.

²⁸ A poporului mulțime e-a-mpăratului mărire
dar poporul când lipsește e-a voievodului pieire.

²⁹ Cine-ncet e la mânie are gânduri pricepute
dar prostii destule face cine se aprinde iute.

³⁰ O inimă liniștită este viață-n mădulare
însă pizma-i putrezirea oaselor la cel ce-o are.

³¹ Cine pe sărac l-apasă i-njosește Ziditorul,
cine de lipsit se-ndură îi cinstește Făcătorul.

³² Răutatea lui cea mare pe cel rău îl prăbușește
dar cel fără de prihană chiar și-n moartea-i cu nădejde.

³³ Cunoștința odihnește într-un suflet ce veghează
dar cu cei fără de minte ea oricând se rușinează.

³⁴ Pe-un popor neprihănirea totdeauna îl ridică
dar păcatul înjosește pe-un popor curând și-l strică.

³⁵ Bucurie-are-mpăratul de o slugă chibzuită
însă sluga de ocară cu mânie-i pedepsită.