A mai trecut un an, am mai întors o filă de poveste
În cartea vieții mele.
A mai trecut un an, pot părea mult 365 de zile,
Dar la Domnul poate e doar o secundă,
Sau câteva mii de ani, nu zile.
Timpul trece și contează ce lăsăm în urma noastră:
Miros de cer sau o părere proastă?
Câți oameni am zidit prin cuvintele mele în anul care a trecut?
Am înălțat sau am doborât?
Am iubit doar cu vorba, sau am lăsat și fapta s-o arate?
Am petrecut fiecare zi pe care Domnul mi-a dat-o, cu-nsemnătate?
Îți mulțumesc Domnul meu
Că mi-ai fost alături
Atât în bucurii, cât și în întristări.
M-ai mângaiat, m-ai învățat, m-ai mustrat și m-ai îndreptat,
Așa cum face un Tată bun,
Și te rog ajută-mă voii Tale cu totul să mă supun!
Iar în următoarea filă din cartea vieții mele,
Îmi doresc cu Tine să m-asemăn
Nu puțin, ci zdravăn!
Un gând de ziua mea.