¹ Planul inimii, pe care omu-l face, - de om ține
dar răspunsul ce-l dă gura numai de la Domnul vine.
² Omului, a sale drumuri toate i se par curate
însă Domnul este-Acela care cercetează toate.
³ Domnului încredințează-ți toate lucrurile tale
și-atunci o să-ți izbutească planul tău pe orice cale.
⁴ Cu un un scop le-a făcut Domnul toate câte sunt sub soare,
chiar și răul, pentru Ziua de osândă viitoare.
⁵ Domnului Îi este scârbă de-orice inimă-ngâmfată,
hotărât: nepedepsită ea nu scapă niciodată.
⁶ Prin iubire și credință omul vina-și ispășește
și prin temerea de Domnul de păcate se ferește.
⁷ Când lui Dumnezeu pe lume de-ale cuiva căi Îi place,
chiar și din vrăjmași de moarte prieteni credincioși îi face.
⁸ E mai bine totdeauna mai puțin, dar cu dreptate
decât mari venituri strânse, cum fac mulți, cu strâmbătate.
⁹ Inima se-ntreabă-adesea pe ce cale să apuce
însă Domnul îi îndreaptă pașii încotro se duce.
¹⁰ Hotărâri cerești în gura împăratului s-arată,
glasul lui nicicând nu-i voie să greșească-n judecată.
¹¹ Cumpăna, măsura dreaptă, de la Dumnezeu sunt date,
de la El e greutatea cu măsură de dreptate.
¹² Împăraților dreptății le e scârbă rău a face,
tronul se-ntărește numai prin dreptate și prin pace.
¹³ Buzele neprihănite-s împăraților iubite,
ei iubesc pe cel ce spune vorbele neprihănite.
¹⁴ A-mpăratului mânie moarte poate să vestească,
dar cel înțelept se cade a căuta s-o potolească.
¹⁵ Da, seninătatea feței împăratului e viața,
bunăvoia lui e ploaia primăverii dimineața.
¹⁶ Mult mai mult e-nțelepciunea decât aurul ce piere,
mai de preț decât argintul e-a priceperii avere.
¹⁷ Calea celor fără vină e de rău să se ferească,
acel ce-și veghează calea, sufletul o să-și păzească.
¹⁸ Iată că mândria merge înaintea nimicirii
și trufia totdeauna înaintea prăbușirii.
¹⁹ E mai bine cu smeriții orice om smerit să fie
decât să împartă prada cu cei mândri-n silnicie.
²⁰ Cine cugetă Cuvântul Domnului se fericește,
cine se încrede-n Domnul fericit în veci trăiește.
²¹ Cel cu inima-nțeleaptă se numește om cuminte
dar știința se mărește prin dulceața de cuvinte.
²² Iată-nțelepciunea-i viață pentru orișicine-o are
dar nebunilor, pedeapsă, este nebunia mare.
²³ Cine are-nțelepciunea și-o arată când vorbește,
căci mereu se văd noi sfaturi pe-a lui buze când grăiește.
²⁴ Ca un fagure de miere-s vorbele prietenoase,
ele dulci sunt pentru suflet, sănătoase pentru oase.
²⁵ Multe căi i se par bune omului ce minte n-are
dar pe urmă duc la moarte - și când vede nu-i scăpare.
²⁶ Muncitorul ce lucrează pentru casa lui muncește
trebuința lui îl face să lucreze cât trăiește.
²⁷ Omul cel stricat pe lume pregătește nenorocul
și pierzarea, pe-a lui buze e aprinsă cum e focul.
²⁸ Omul cel fără astâmpăr certurile le stârnește,
chiar și cei mai buni prieteni pârâtoru-i învrăjbește.
²⁹ Cel înșelător înșală pe al său aproape, iată
și îl duce pe o cale ce nu-i bună, nu-i curată.
³⁰ Cine își închide ochii spre închipuiri stricate,
cine-n pofte-și mușcă buza - a și săvârșit păcate.
³¹ Perii albi sunt celor vrednici o cunună a cinstirii
și o află cei ce umblă căile neprihănirii.
³² Cel nemânios în lume-i mai de preț ca luptătorul,
cel stăpân pe sine face și mai mult ca-n-nvingătorul.
³³ Se aruncă sorții-n haină să se afle cum e bine
însă orice hotărâre numai de la Domnul vine.