Să Te cunosc pe Tine, e tot ce mi-am dorit
Să Îți cunosc puterea cu care m-ai iubit;
Să Te cunosc pe Tine ca Tată și ca frate,
Ca prieten bun până-n eternitate!
Să Te cunosc pe Tine, e tot ce mi-am dorit
Și-Ți mulțumesc Isuse că eu Te-am întâlnit,
Îți mulțumesc de ziua în care Te-am cunoscut
Și am pornit în viață pe-un drum necunoscut!
Cu Tine împreună și-acum străbat cărarea
Și uneori îmi pare că nu-i ușoară calea,
Dar când privesc în urmă cum Tu m-ai ocrotit,
Aleg să merg cu Tine, pe drum, pân' la sfârșit!
Trecut-au ani din viață în care-am căutat
Să merg cu Tine, Doamne, și Tu m-ai ajutat;
Te-am cunoscut și-n vântul ce adia ușor,
Dar și în flăcările ce-ardeau greu în cuptor!
Te-am cunoscut pe Tine și-n ziua bucuriei,
Dar și în valea adâncă, în valea suferinței;
Te-am cunoscut adesea prin sfânta-Ți existență,
Dar și-n genunchi cu lacrimi, chemând a Ta prezență!
Te-am cunoscut Isuse, prin multe circumstanțe
Și-n anii viitori, nu știu ce va urma,
Dar cred și știu că a Tale brațe
Nicicând să cad nu m-ar lăsa!
Aleg doar lângă Tine, Isuse, să rămân,
Să Te cunosc mai bine, să fii al meu Stăpân,
Iar când Te vei întoarce pe norii cerului
Să intru în bucuria veșnică a Stăpânului