Înstrăinați din nou Isuse
pășim cu ochii triști și goi
prin lacrimi și-amintiri apuse
spre-un alt Emaus - numai noi.

Privim cum frunze-ngălbenite
în vânt se spulberă mănunchi
ca niște promisiuni șoptite
cândva, de cineva-n genunchi.

Curg picuri liniștiți de ploaie
și se preling pe crengi în jos
ca niște lacrime șiroaie
cândva, pe-un legământ frumos.

Stau crengi înalt împreunate
și strâns se leagănă în vânt
ca niște stări îmbrățișate
cândva-n Edenul cel mai sfânt.

... Pășim tăcuți fără-a ne spune
nimic din câte-n jur privim
și nici trecând cu rugăciune
la cine-anume ne gândim.

Doar inima tăcut se frânge
de-o șoaptă ce plutește-n vânt
și-un înger, numai unul plânge
pe cel mai proaspăt legământ...