De ce te rod neliniști atât de-adeseori
și cerul păcii tale s-acopere cu nori
și prin grădina albă a sfintei împăcări
îți simți foșniri ascunse cu temeri și-ntristări?

- De-aceea ai neliniști în duhul tău ades
că undeva în tine mai stăruie-un eres
mai ai în suflet umbre, mai ții un loc ascuns
pe undeva lumina noirii n-a pătruns.

Ce-i numai Bine, are în sine-un simțământ
ce-ți liniștește duhul că-acolo-i totul sfânt
dar tot ce-i îndoielnic e greu și neguros
și-ți lasă-n suflet zbucium, că nu-i de la Hristos.

Deschide-ți spre Lumină lăuntrul tău deplin
și-atunci se face totul cucernic și divin
aruncă-ți putregaiul să-l ardă Focul Sfânt
și zarea ta va umple-o al îngerilor cânt.

Zâmbește-ți spre Durere cum ți-ai zâmbi spre-un Rai
și viscolul se schimbă în adieri de Mai
găsește-ți bucuria în lacrimi și-n loviri
și-ai să descoperi taina cereștii mulțumiri.

... Atuncea prin grădina frumosului tău gând
n-ai să mai simți nici temeri, nici reci foșniri trecând
Hristos nu-mpărățește unde-i străin vreun iot
ori lasă tot și pleacă,
ori stăpânește tot!