Stă harfa mută Doamne ca lanul neclintit
ce-așteaptă Vântul Dulce să-l miște liniștit
să-i poarte floarea sfântă spre boabele ce-i cresc
în dulcea-mbrățișare a Sânului Ceresc.

Stă mâna obosită ca zarea apunând
așteaptă harul Slavei ca roua tremurând
să-i picure frumsețea pe cântecul divin
ca razele de lună pe lacrima de crin.

Stau ochii-nchiși ca fața izvorului tăcut
așteaptă al Luminii înfiorat sărut
ca să-i aprindă cerul cu raze și culori
să i se umple totul cu mii și mii de sori.

Stă sufletul meu Doamne, ca un întins pustiu
așteaptă roua dulce din Cerul Auriu
și focul ce coboară spre jertfa din altar
să-l îndumnezeiască al cântecului har...