¹ Ca zăpada-n timpul verii și ca ploaia-n secerat,
tot așa nu-i potrivită slava pentru-un om stricat.

² Cum e vrabia-n neastâmpăr, rândunica-n zborul ei,
tot așa nu nimerește un blestem fără temei.

³ Biciul pentru cal și frâul la asin își au un rost,
iar nuiaua pentru pielea omului nebun și prost.

⁴ Nu-i răspunde la nebunul după nebunia sa
ca să nu fii și tu-n urmă judecat asemenea.

⁵ Dar odată și răspunde-i după nebunia lui
să n-ajungă să se creadă că-nțelept ca dânsul nu-i.

⁶ Cel care trimite-o veste printr-un om nebun e-așa
cum și-ar bea el nedreptatea și piciorul și-ar tăia.

⁷ Ca picioarele oloage fără de putere-ți spun
că așa-i și-nțelepciunea într-o gură de nebun.

⁸ Cum ai pune-o piatră mare într-o praștie, așa-i
cînd mărirea și puterea unui om nebun le dai.

⁹ Ca un spin ajuns în mâna unui zăpăcit bețiv
așa-i vorba înțeleaptă la nebunul guraliv.

¹⁰ Ca arcașul ce rănește pe toți oamenii-ngroziți,
așa-i cel ce-și face lucrul cu nebuni și-ntâi veniți.

¹¹ Cum e câinele ce-ntoarce vărsătura lui să-și ia
așa-ntoarce și nebunul iar la nebunia sa.

¹² Când vezi omul ce se crede prea-nțelept și-n orice fel
poți s-ai mai multă nădejde de-un nebun decât de el.

¹³ Leneșul mereu își zice: “Iată-afară este-un leu,
iată-n uliță e leul - vai și-amar de capul meu... ”

¹⁴ Cum se învârtește-o ușă pe țâțâna ei - vă spun
că așa se învârtește leneșul în patul lui.

¹⁵ Leneșul își bagă mâna în castronul lui murdar
și îi vine greu s-o ducă înapoi la gură iar.

¹⁶ Leneșul mereu se crede mai presus și înțelept
decât șapte oameni care judecă răspunsul drept.

¹⁷ Trecătorul ce se bagă într-o ceartă ne-ntrebat
e ca cel care apucă de urechi un lup turbat.

¹⁸ Ca nebunul care-aruncă furios în toți, de zor
cu săgețile aprinse și cu foc ucigător.

¹⁹ Tot așa-i și omul care pe vreun semen l-a-nșelat
și-apoi zice: “Am vrut numai să glumesc”, - când este-aflat.

²⁰ Precum când nu mai sunt lemne repede se stinge-un foc,
când lipsesc clevetitorii cearta a-ncetat pe loc.

²¹ Precum lemnul face focul și cărbunii jaru-ncins
tot așa gâlcevitorul face-al certei foc aprins.

²² Ca o prăjitură este vorba celui bârfitor,
până-n măruntai pătrunde - și le place tuturor.

²³ Ca și zgura cea încinsă pusă într-un ciob să stea
așa-s buzele aprinse și așa-i inima rea.

²⁴ Cel ce are ură-n suflet este-n vorbe prefăcut,
pregătește-nșelăciunea înăuntrul lui, tăcut.

²⁵ Să nu-l crezi când îți vorbește cu glas dulce, îngeresc,
căci în inima-i stricată șapte demoni locuiesc.

²⁶ Dar chiar de-și ascunde ura în fățărnicia sa
totuși toți din adunare răutatea-i vor afla.

²⁷ Cade-acel ce sapă groapa altuia, în ea amar,
tot pe cel ce-o prăvălește piatra se întoarce iar.

²⁸ Mincinosul are ură pe cei doborâți de el,
cel lingușitor urzește nimicirea-n orice fel.