O, ce deșertăciune-s toate
ce după moarte nu rămân,
a lor cuprinderi vinovate
vor arde ca o gheață-n sân.

Păreri și amăgire-s toate
ce vezi cu ochii cei de lut,
din lupta lumii zbuciumate
te duci mai gol cum te-ai născut.

Ce goană după vânt sunt toate
necontenitele-alergări,
tot ce cuprinzi sunt necurmate
prilejuri noi de-ndurerări.

De câte-ți legi iubirea, toate,
când pleci zdrobesc adâncul tău,
chiar ce-ai mai drag pe lume, poate
să-ți facă cel mai mare rău.

O, dacă vezi că vis sunt toate
și-n ce deșertăciune-apun,
dezleagă-te de tot ce poate
s-ajungă-n orice clipă scrum.

Și caută mai presus de toate
Avutul cel mai prețios.
Izvorul vieții nesecate,
Comoara veșnică, Hristos...

Cel ce caută fericirea pe al mântuirii drum,
sigur o s-o afle-odată cât de-ncet ar merge-acum.
Însă cel ce-o caută-n drumul altor țeluri și dorințe,
n-o s-o afle nicăierea decât plâns și suferințe...