Cântarea anilor trecuți
o cânt tot mai cu jale,
cu cât mă-ndepărtez de ea
zbor mai voios pe cale.

Cântarea anilor ce vin
o cânt mai cu-nfocare,
cu cât m-apropiu tot mai grea
de străluciri îmi pare.

- O, de-aș putea s-o cânt deplin
nainte de-a mă duce,
pe turnul vieții să mi-o nalț
în soare, ca pe-o cruce.

Ca Fața Lui, lucind pe ea,
s-o facă strălucită,
nebiruită luminând
o cale fericită.

Pe care să-mi petrec apoi
urmașii până-n zare,
- sfârșind în Începutul larg
al Slavei Viitoare!