¹ Mai este-un rău pe care-asemeni, sub soare l-am văzut trăind
și care-adesea printre oameni l-am întâlnit călătorind:

² De pildă, este-un om la care Cel Sfânt i-a dăruit averi,
belșug, să-și sature de toate, aici, a inimii plăceri,
dar nu se bucură de ele, ci-ajung pe-o mână de străin
- și-aceasta e-o deșertăciune
și-un mare rău,
și-un mare chin...

³ Chiar de-ar avea un om în viață mulțimi de fii, și ani
la fel,
când viața-i rea...
și-o stârpitură-i mai fericită decât el.

⁴ Căci ea măcar
chiar când se naște,
se duce-n locu-ntunecat.

⁵ Nici n-a văzut nimic,
de-aceea-i mai bine ca de-acel bogat.

⁶ Chiar mii de ani să-și aibă viața așa un om nefericit,
nu tot acolo merge-odată?
Nu-și are tot acel sfârșit?

⁷ Întreagă truda și-o dă omul în viață pentru gura sa
și totuși pofta niciodată nu și-o-mplinește cum ar vrea.

⁸ Căci ce-are înțeleptul oare mai mult, aici, ca cel nebun?
Și ce folos nenorocitul din drumul cuviinței bun?

⁹ Mai bine e ce vezi cu ochii
decât un ne-mplinit frământ,
dar și-asta-i o deșertăciune și-o alergare după vânt.

¹⁰ Ce este omul?
Ce se cunoaște din numele ce i s-a dat?
Ce-i din pământ!
Ce-i slab!
Și cade în fața celui mai-nălțat.

¹¹ Căci chiar făcând oricâtă vorbă,
să-i umple lumea vorba sa,
doar s-a mulțit deșertăciunea - și ce folos va fi de ea?

¹² Și cine știe ce e bine pentru un om pe-al vieții drum
în viețuirea lui deșartă,
trecând prin lume ca un fum?
Și cine poate să-i răspundă la bietul om dezamăgit
ce va fi după el sub soare,
ce vine după-al lui sfârșit?