Ce iarnă grea-mi coboară încet-încet aici
cum vin din întuneric atâtea negre frici
și cum îmi prinde-nghețul aceste scumpe flori
cu teama-nsingurării și-ai frigului fiori.

Ce trist stai Tu la mine acuma Drag Isus
și știu de ce-i aceasta, deși nimic n-ai spus
când ochii grei de lacrimi de ochii mei Ți-ascunzi
știu tot ce Te zdrobește - chiar dacă nu-mi răspunzi!

O știu și nu pot Doamne, nici tace, nici vorbi
nici pot să-mi las povara, nici nu mi-o pot iubi
nu pot nici sta - nici merge la locul meu dintâi
aripa-mi zice: zboară
iar lanțul: nu! rămâi!

O, Primăvară dulce, cât oare-am să mai zac
slobozi-mă din gheață, fă zborul să-mi desfac
tânjesc de dor cu ochii topiți în plâns aici,
slobozi-mă pe urma plecatei rândunici!

... Ori trage peste mine odihnitorul lut
sub el să pot fi liber, ca-n dulcele trecut...
o, vino ia-mi cătușa de care sunt robit
și ia-mă iar Acasă Frumosul meu Iubit!