¹ Chiar puține muște moarte untdelemnul bun îl strică,
tot așa îți pierde slava chiar și-o nebunie mică.

² Inima celui cu minte e la dreapta lui curată,
da a celui fără minte este-n stânga lui stricată.

³ Chiar pe orice drum ar merge, cel nebun tot n-are minte,
că-i nebun, la toți s-arată, și în fapte și-n cuvinte.

⁴ Când te va-nfrunta mânia celui care stăpânește,
liniștit rămâi, căci asta, de păcate te ferește.

⁵ Este-un rău ce-l știu sub soare
de la cel mai mare-n țară:

⁶ Nebunia pusă-n cinste,
bogăția în ocară.

⁷ Am văzut și robi călare
și voievozii în picioare.

⁸ Cine sapă-altuia groapă, cade el în ea și moare,
cine surpă-un zid, adesea e mușcat de-un șarpe mare.

⁹ Cine sfarmă pietre, poate să primească rane grele,
iar acel ce crapă lemne, e-n primejdie cu ele.

¹⁰ Cu securea neascuțită îndoit puteri vei pune,
de aceea la izbândă ajungi prin înțelepciune.

¹¹ Șarpele-mblânzit când mușcă, nevrăjit de-ajuns de tare,
păgubește-mblânzitorul, nici câștig, nici cinste n-are.

¹² Vorbele înțelepciunii sunt primite cu iubire,
însă buzele nebune își fac singure pieire.

¹³ Cel dintâi cuvânt ce-l spune cel nebun, e-o nebunie,
cel din urmă și mai mare nebunie o să fie.

¹⁴ Cel nebun, deși nu știe ce se va-ntâmpla, tot spune,
cine oare-o să-i arate ce va fi când el apune?

¹⁵ Truda celui fără minte obosește și frământă
pe acel ce nu cunoaște drumul spre cetatea sfântă.

¹⁶ Vai de tine țară-al cărei împărat abia învață
și-ai cărei voievozi nemernici chefuiesc de dimineață.

¹⁷ Fericită țară-al cărei împărat e de-omenie
și voievozi cu cumpătare, fără patimi și beție.

¹⁸ Când sunt mâinile lenoase, grinzile curând se lasă,
mâinilor lăsate lenei în curând le plouă-n casă.

¹⁹ Toate multele ospețe spre petrecere-s lăsate,
vinul pentru veselie, iar argintul pentru toate.

²⁰ Să nu-l blestemi pe-mpăratul
nici în gândul tău,
nici tare,
nici pe cel stăpân pe țară, în odaia-ți de culcare,
căci se poate să te-audă pasărea ce ciripește
și să ducă-a tale vorbe celui care pedepsește.