¹ Spre Făcătorul tău aminte din tinerețea ta să iei,
cât nu vin zilele-ntristate
și anii cei amari și grei.

² Cât nu se-ntunecă lumina,
al zilei sau al nopții far
și câtă vreme nu-ntorc norii îndată după ploaie iar...

³ Cât nu ajung la tremurare ai casei tale păzitori,
cât nu ajung să se-ncovoaie frumoșii stâlpi susținători,
cât nu se-opresc puținii care ți-au mai rămas la măcinat,
cât nu se-ntunecă aceea ce pe ferestre s-au uitat...

⁴ Cât nu se-nchid acele două uși dinspre uliță... și când
slăbește moara, că te scoală și-o mică pasăre cântând.

⁵ Te temi atunci de-orice nălțime,
te sperii de-orișicare fum...
- cât nu-nflorește alb migdalul
și-abia te mai târăști pe drum,
cât nu-ți trec poftele vieții, - căci omul merge spre-asfințit
și parcă presimțești pe-aproape cum bocitorii-au și pornit.

⁶ Cât nu se rupe vasul de-aur,
cât funia de-argint n-o tai,
cât la izvor mai ai găleata
și roată la fântână-ți ai.

⁷ Cât nu ți s-a întors pământul în locul unde-a fost luat,
și duhul până nu-ți întoarce la Dumnezeu ce ți l-a dat...

⁸ O, taină a deșertăciunii deșertăciunilor,
mormânt,
a zis Eclesiastul: toate deșertăciuni și visuri sunt...

⁹ Pe lângă că Eclesiastul a fost un mare înțelept,
a scris povețe-n mare număr
și-a învățat în tot ce-i drept.

¹⁰ Cuvinte cum sunt mai plăcute Eclesiastul a căutat,
să poată arăta întocmai cuvântul cel adevărat.

¹¹ Ale-nțelepților cuvinte-s ca niște ținte ce rămân
și strânse la un loc, par toate bătute de-un isteț stăpân.

¹² Încolo fiule, ia seama să-nveți că tot ce ți-am vorbit,
în mii de cărți nu poți cuprinde, -
curând te vei simți sfârșit!

¹³ Să ascultăm dar încheierea întregilor învățături:
- de Dumnezeu te teme pururi
și ține-I Sfintele Scripturi.
Aceasta este datoria oricărui om de pe pământ.

¹⁴ Căci Dumnezeu curând va duce la împlinire-al Său Cuvânt
și-o Judecată-i rânduită
spre tot ce-i rău sau bine-ascuns,
și pentru orice faptă, omul
va trebui să-I dea răspuns.