¹ Eu intru în grădina Mea, mireasa Mea și sora,
iau smirna și mireasma ei,
- când iese aurora.
Mănânc din fagurii ei dulci, din mierea ei dorită,
beau laptele
și vinul Meu
- cu mâna neoprită.

Mâncați, prietenii Mei dragi
și beți pân-la-mbătare,
din dragostea ce nici sfârșit,
nici margini
nu mai are.

² Dormeam...
dar inima-mi veghea
și cald tresar deodată:
- E glasul Celui Drag, bătând la ușa mea-ncuiată.
- Deschide-Mi soro, scumpa Mea, curată porumbiță,
căci plin de rouă-i capul Meu și picură-n portiță...

³ M-am dezbrăcat, - răspuns-am eu -
și cum să mă-mbrac iară?
Picioarele mi le-am spălat și cum să calc pe-afară?

⁴ Dar Dragul meu cu Mâna Sa zăvorul vrea să-l tragă,
și-atuncea parcă mila Lui mi-a rupt inima-ntreagă.

⁵ M-am ridicat ca să-I deschid Iubitului să vină,
când de pe mâini îmi picura mireasmă cristalină,
și smirnă-aleasă se scurgea pe degetele mele,
peste-al zăvorului mâner,
pe geamul cu zăbrele...

⁶ Deschis-am Celui Preaiubit, - cu leneșă-ncetare...
- dar Preaiubitul nu era,
plecase cu-ntristare...
Înnebuneam când îmi vorbea cu-nfiorări ascunse,
căutat-am,
nu L-am mai aflat,
strigat-am, -
nu-mi răspunse...

⁷ M-au întâlnit cei ce păzesc cetatea și-o-nconjoară,
și m-au bătut
și m-au rănit cu vorbe și ocară...
Iar vălul meu,
frumosul văl,
marama mea plăcută,
străjerii de pe zid, trecând, mi-au smuls-o
și-i pierdută...

⁸ O, fiice din Ierusalim, vă jur, vă rog fierbinte,
de-L veți găsi pe Dragul meu, ce-I spuneți, ce cuvinte!
Să-I spuneți,
spuneți-I vă rog,
că inima mă doare,
bolnavă-s de iubirea Lui,
sfârșită-s de-așteptare.

⁹ Ce are Preaiubitul tău mai mult ca alții,
spune?
Frumoaso, ce-are El mai mult,
- de plângi în rugăciune?

¹⁰ O, Preaiubitul meu Frumos,
din zece mii s-alege,

¹¹ Încununat e Capul Lui cu aur, ca un rege,
cu părul în șuvițe dragi, curat strălucitoare,

¹² Cu ochi ca niște porumbei
pe margini de izvoare,
scăldați în lapte,
odihnind pe Fața Lui divină.

¹³ Cu-obrajii ca un sad de mir în straturi de lumină,
cu buzele ca niște crini cu smirnă-n picurare,

¹⁴ Cu mâini ca sulii aurii
și-ncinși cu pietre rare,
cu trup ca fildeșul curat lucind de nestemate,
acoperit de-atâtea dragi podoabe minunate...

¹⁵ Cu-a Lui picioare ca doi stâlpi cu temelii de soare,
- ca cedrii tineri din Liban, I-e-ntreaga-nfățișare...

¹⁶ Ca mierea dulce-I gura Lui și-a Lui Ființă-n toate,
așa-I Iubitul meu, așa-I o, fete din cetate...