Frumoasă floare-a toamnei, tu singură-ai rămas
când toate celelalte zac moarte pas cu pas
e fața ta lovită de stropii ploii reci
dar strălucești mai dulce cu cât mai greu te-apleci.

În jurul tău grădina e-un cimitir de flori
tu știi că vine iarna și știi curând că mori
și totuși lupți păstrându-ți curajul neclintit
în amintirea scumpă a soarelui iubit.

- Când toate celelalte se ofilesc și mor,
când totu-i deznădejde și plâns de-al verii dor,
când totul e ruină pârând pe veci pierdut
tu stai luptând eroic la locul cunoscut.

Cu-ai tăi căzuți sub colții dușmanului de rând,
nu-ți părăsi chemarea, rezistă rămânând!
Știind că-i pân-la urmă vrăjmașu-nvingător
zâmbind privește-ți moartea privind spre Viitor.

Cu ultimele lacrimi de gheață pe obraz,
privește neclintită spre Soarele Viteaz,
și mori încredințată că El va triumfa
că-n Ziua Biruinței și tu vei învia.