Dragoste necredincioasă
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântările căinței  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Leana in 07/01/2025
Dragoste necredincioasă, cât te-am prețuit odată
câte flori ți-am strâns din lume, chiar cu inima-nspinată
am mers mii de căi spre tine cu picioare-nsângerate
și ți-am plâns atâtea lacrimi de mi-s genele uscate.

Dragoste necredincioasă, ce comori ți-am dat eu ție
ce frumoasă-mpărtășire și ce sfântă prietenie
și-n ce-ncredere deplină taina mea ți-am dat-o toată
nimenea atât cât mine nu te-a prețuit vreodată.

Dragoste necredincioasă, - nu știu ce-aș fi fost în stare
să pun preț că niciodată n-ai să fii nepăsătoare
mi-am pus pentru tine cinstea și credința și viața
- și-astăzi cât de sfâșiată mi-ard și inima și fața!

Dragoste necredincioasă, de ce-ai înșelat credința,
de ce-ai întinat iubirea și-ai trădat recunoștința?
și cum ai putut fi-n stare să ridici călcâi de iudă
înspre cel ce ți-a dat ție pâinea lui de lacrimi udă?

Teme-te de focul veșnic ce-o să-ți ardă gura care
întinează nume sfinte cu cuvinte-njositoare
teme-te de Judecata ce-ți va da grozava plată
ce răzbună totdeauna sfânta dragoste-nșelată!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 26
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni