Te văd într-o colibă de galben lut și paie
Unde cu anevoie îți duci viața greoaie. .
E crunt ca-n miez de iarnă să n-ai lemne de foc,
Nici ce pune pe masă copiilor, deloc. .
Apa e pe sfârșite. . ți-e inima-ntristată. .
Fântâna e departe, bocnă e înghețată! . .
Nici n-ai putea ajunge în vale, la fântână,
Căci grea îți este boala iar vremea e hapsână!
Auzi urlând afară un crivăț nemilos,
Lovind greu în locașul tău cel sărăcăcios!
La magazin poți merge? O, nu, căci e urgie
Și pe caiet trecut ești c-ai luat pe datorie. .
Nu ai avut ce face, boala în pat te cheamă,
Și mici îți sunt copiii, demult nu mai au mamă!
Te vezi fără speranțe, te vezi fără scăpare,
Și-ngenunchezi deodată, vărsând lacrimi amare:
-Părinte sfânt din ceruri, în fața Ta mă-nchin
Și-Ți cer să iei aminte la viața mea de chin!
Nu-i nimeni să-mi ajute, eu chiar nu am pe nimeni,
Nu se găsește cine să fie lângă mine. .
Te am numai pe Tine, îndură-Te, de vrei
De mica mea familie, de copilașii mei!
E iarnă rece, crudă, gerul ne copleșește,
E pe sfârșite apa iar hrana ne lipsește!
Ce să mai fac, Stăpâne, la cine să mai merg? ...
La om nu am scăpare, la Tine doar alerg!
(Și-ți curg lacrimi șiroaie pe-ai tăi obraji brăzdați,
Copiii stau deoparte, privind mult întristați... )
Dar. . stai! . . e o părere sau bate cineva? . .
Se-aud și voci la ușă. . pe vremea asta rea? ?
Gândești: "să văd ce este". . și te ridici agale
Căci ești un vas pe roată și totu-n trup te doare!
Ai crede că la ușă o fi un biet pribeag;
Deschizi; și ce surpriză: frați de credință-n prag!
-O, frate drag în Domnul, la tine am sosit
Cu daruri de mâncare, cum El ne-a poruncit!
Adus-am hrană multă și pe îndestulate,
Adus-am multe lemne crăpate și tăiate!
Aici aveți și apă și haine călduroase,
Aici încălțăminte pentru vremuri geroase,
După măsuri luate; iar pentru-ai tăi copii,
Ne-a spus Domnul s-aducem și multe jucării!
(Tu îi inviți în casă, căci ce mai poți a spune?
Cu frații laolaltă, te pleci la rugăciune!)
Te vezi fără cuvinte în fața Celui Sfânt
Iar El acum coboară cerul chiar pe pământ!
Cu foc se roagă sfinții, trimișii pentru tine,
Fiori simți prin tot corpul, din slăvile divine;
Și nu mai simți durere și nicio apăsare
Ci sfântă vindecare și sfântă cercetare!
Copiii tăi ar spune că ceasul s-a oprit:
Un colț de cer e-n casă, necazul s-a sfârșit!
*
Versuri adevărate. Minuni înfăptuite
De Cel ce-mpărățește pe plaiuri infinite!
Sfinți care-au stat într-una la dispoziția Lui,
Văzuți ca niște îngeri în slujba Domnului!
Mai sunt astfel de oameni și în ziua de azi?
Câți oare mai șterg lacrimi ce curg pe mulți obraji?
Câți frați azi mai există, dar frați cu-adevărat?
Câți oare în iubire pe Domnul L-au urmat?
Mai sunt oare și astăzi adevărați creștini,
Ca prin a lor slujire să poată fi lumini?
Mai sunt! Mai sunt și astăzi însă tot mai puțini. .
Și-s tot mai mulți cei care duc triste vieți, de chin...
De-aceea Domnul caută cât mai mulți slujitori
Pentru a Sa lucrare pe sfântul Său ogor!
Să-ntindă mâini curate spre cer și spre sărmani,
Spre cei ce n-au putere în trup și spre orfani!
El vrea curate vase la dispoziția Sa,
Smerite, ca prin ele să poată a lucra!
Ca-n ele, El să toarne din cer putere mare
Cu dar de mângâiere și dar de vindecare!
Chemat ești tu de Domnul să fi o mângâiere?
Atunci te pregătește, te umple de putere!
Cu felurite daruri tu poți fi înzestrat
Ca să-L slujești pe-Acela ce-i veșnic Împărat!
Azi sunt prea mulți talanții în tină îngropați,
Căci s-a răcit iubirea și greu mai suntem frați! . .
Dar tu mergi înainte, cu drag, cu sfânt elan,
Și fii ca Domnul Însuși, un bun Samaritean!
Lucrează cu talanții, căci sus, în cer, te-așteaptă
Cununa bucuriei eterne, ca răsplată!