Avuțiile ce zboară
sunt ca pleava cea ușoară
iute vin și iute pleacă
lăsând inima săracă...
Dar credința când se-așează
e ca soarele de-amiază
dă căldură și lumină
făcând inima senină.

Nu dori-avuții din lume
c-ai s-ajungi cu negru nume
și-ai s-ajungi cu neagră pată
care n-o speli niciodată
ci dorește-acea avere
ce nu scade nici nu piere
ce n-o roade nici o zgură
și nici furii n-o mai fură.

Fericit cel care cată
avuția cea curată
a credinței netemute
și-a smereniei tăcute
a iubirii-adevărate
și a faptelor curate
căci această avuție
strălucește-n veșnicie!