Ca un mieluț născut în paie,
Cu-a Ta Putere mă ridic
Și-mi plânge inima șiroaie
Și nu mai vreau de-aici nimic,
Ci doar tăcere... Și-o odaie...
Și să fiu, Doamne, cel mai mic,
Dar Tu să fii în mine mare...
Și eu cu ramuri de finic
Să Te ador în sărbătoare...
Și c-al iubirii ucenic
Pe-un veșnic piept de alinare,
Să nu mai pot să spun nimic...

Primește-mi gândul rugăciune,
Ce Ți-l înalț c-un suflet frânt...
Și Tu rămâi a mea Minune
Și-a mea Comoară pe pământ...
Și-n lumea de întinăciune
Rămâne-mi Dorul cel mai sfânt...
Cât inima-mi ar vrea să-Ți spună,
Dar nu-și găsește ea cuvânt...
Și tot ce simte o-ngreună,
Când orice vis îi pare-nfrânt...
Dar fie Voia Ta cea bună
În tot ce vreau și-n tot ce sunt... !

Ce-nsemnătate-mi dai Tu mie... -
Că-s Totu-n Tine Tu mi-ai spus... !
Dar să-nțeleagă cine știe
Deplin acest cuvânt de sus... ?
Ca-n el alin și bucurie
Nu este-n lume mai presus...
Cântare veșnică și vie
Și mângâiere de nespus,
Ce rana mea cea sângerie
A-nchis pe veci și a apus... -
O, să iubească cine știe
Cum Tu iubești, sublim Isus... ?

Amin.