Doamne, fie îndurarea Ta peste noi, după cum o nădăjduim noi de la Tine!
Psalmul 33:22
Nu opri, Doamne, ploaia primăverii
să învioreze câmpul amorțit,
fiindcă sămânța ascunsă printre bulgări
hrănește și pe rău și pe om sfințit.
Nu opri, Doamne, soarele să cearnă
spre noi lumină și căldură.
Deși adeseori nici nu băgăm de seamă,
de n-ar fi soare, am fi triști peste măsură.
E-o nouă zi și bunătatea Ta
s-a reînnoit cu proaspătă credincioșie,
tresaltă-n mine inima
și-Ți cântă, cântă iar de bucurie!