Mi-e dor de Tine, Tată sfânt!
Mi-e dor de Tine, Tată sfânt,
Mi-e dor de bunătatea Ta,
Căci sunt un biet om pe pământ
Iar cel rău, viața vrea să-mi ia
Eu știu ce gânduri negre are
Și-s întristat și sunt fricos
De aceea vreau a Ta îndurare
Nu mă lăsa, Isus Hristos!
Inima mea nu e orfană
Dacă în viață mă însoțești
De nimenea nu-mi este teamă
Dacă de partea mea, Tu ești.
Pe acest pământ, sunt călător
Căci viața mea e sus în cer
Mă lupt din greu, căci nu-i ușor
S-ajung, la cei care nu pier
Iubirea Ta mă ostoiește
Și pace-mi dă, ca să trăiesc
De dor inima-mi clocotește
Numai pe Tine, Te iubesc!
Tu ținta mea o știi prea bine
E cerul, locul îngeresc,
S-ajung mărit Isus la Tine
E tot ce pe lume-mi doresc.
Eu, tot primesc cu bucurie
Căci știu că ne vom întâlni,
Doresc să am credința vie
Și atuncea fiul Tău, voi fi.
Mă închin în fața Ta Isus
Așa cum pot, mă străduiesc,
Am devenit un om supus
La gândul că Te întâlnesc.
Dar nu știu ziua când va fi
Căci asta, nimenea n-o știe
Numai Tu, Tată al celor vii
Știi totul, despre veșnicie
Tu Salvatorul meu iubit
Să fii alăturea de mine
Când ceasul greu va fi sosit
Eu îmi doresc să fiu cu Tine.
Amin
Câmpia Turzii, 11 ianuarie 2025