E cer albastru, fără nor,
Cu dulci raze de soare,
Precum un leac alinător
Ce-aduce vindecare!

Oare acest văzduh senin
E-un semn, o-ncuviințare
Că scumpul meu Păstor divin
Milă de mine are?

Aș vrea să cred, să simt mai mult
Că Domnul mă iubește
Și că-n al lumii greu tumult
El nu mă părăsește!

Aș vrea să cred c-atât acum
Cât și pe viitor
Rămâne-al meu prieten bun,
Pe drum, către splendori!

De-aceea las ca Domnul meu,
Cu pace să mă umple;
Căci pentru El nu e prea greu
Ca ruga să-mi asculte!

Să intre, dar, lumina Sa
La mine-n odăiță!
Fie ca El, în viața mea,
S-aducă biruință!