Oricât ți-ar fi de greu
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântările din urmă  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Leana in 12/01/2025
Oricât ți-ar fi de greu calvarul
pe urma lui Hristos suit,
mai suie, nu slăbi, mai suie,
curând îl vei sfârși slăvit.

Oricât ți-ar fi de chin povara
părintelui neputincios
mai poart-o, nu-l lăsa, mai poart-o
curând te va cinsti Hristos.

Oricât ți-ar fi de-amară crucea
singurătății cu Isus,
mai du-o, nu cădea, mai du-o
curând vei fi iubit nespus.

Oricât ți-ar fi de aspru locul
în care cu Hristos lucrezi,
mai ară, nu pleca, mai ară
curând cu roade plin ți-l vezi.

Oricât ți-ar fi de neplătită
în lume datoria ta,
mai fă-ți-o, nu fugi, mai fă-ți-o
curând cununa-i vei purta.

Oricât va-ntârzia-mplinirea
făgăduinței lui Hristos,
așteaptă-L, nu dormi, așteaptă-L
curând vedea-L-vei luminos!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 51
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni