O, semnul cuielor cumplite
ce Mâinile Ți le-au străpuns
ce-adânc vedem în el Isuse
al fărdelegilor răspuns.
O, semnul spinilor ce fruntea
usturător Ți-au sângerat
ce-adânc vedem în el durerea
cu care ne-ai răscumpărat.
O, semnul suliței ce coasta
Ți-a despicat-o ascuțit
ce-adânc vedem în el iubirea
ce ne-a spălat și ne-a sfințit.
O, semnele durerii Tale
pe care le-ai răbdat supus,
ce-adânc vedem în ele prețul
iertării care ne-ai adus.
Isuse, toate-a noastre semne
de răni și chin, odată pier
dar semnele durerii Tale
se vor vedea pe veci și-n Cer.
Ca-n veci, privind-le Isus
să ne-amintim cât ne-ai iubit
cât de adânc ne-a fost păcatul
și cu ce preț ne-ai dezrobit.