Cu cât mă-mpărtășesc din soare
mi-e mai străină noaptea mea
- dar după fiecare seară
re-ntoarcerea mi-e tot mai grea.
Din ce mă nalț mai sus cu Tine
cobor tot mai puțin spre lut,
- dar după fiece cântare
mi-e sufletul tot mai tăcut.

Din ce m-apropiu de plecare
simt mai ușor oricare pas,
- dar după fiece răbdare
simt mai puțin ce-am mai rămas.
Cu cât am mers mai singuratic
sunt vorbele tot mai pustii
- dar după orice despărțire
iubirile mi-s tot mai vii.

Cu eul mistuit de patimi
despătimind, am ispășit
- dar din cenușa strălucită
un eu ceresc mi-am înnoit.
Iar astăzi când sfârșesc urcușul
și nu mai am să lupt nicicând
îmi pare parcă rău Isuse:
- ce fericit eram luptând