Totu-i deșertăciune și goană după vânt,
Viața-i limitată pe-un efemer Pământ!

Azi poți avea avere, poți fi chiar miliardar,
Mâine poți fi-n țărână sub un bătrân arțar! . .

Când omul se îngâmfă că s-a îmbogățit
Apare solul morții și totul ia sfârșit! . .

Așa de scurtă-i viața și totuși, preț se pune
Pe trup, pe avuție, pe faimă și pe nume. .

Și nicidecum pe suflet care veșnic trăiește:
Ofranda mântuirii omul n-o prețuiește. .

Eu nu pot fi aidoma celor care-L hulesc
Pe Cel care creat-a întregul Univers!

Cel care tuturora le-a dat viață-n dar
Întâi într-un loc tainic și-apoi sus, la Calvar!

Nu vreau să fiu ca lumea, un batjocoritor,
Ci vreau să fiu integru și recunoscător!

Eu nu-s lipit ca alții de lucruri trecătoare,
Nu am aici avere ci dincolo de soare!

Căci unde-ți e comoara, îți e și inima,
Îți construiești acolo unde ți-e patria!

Zidești tu oare-n lume, cu mare lăcomie,
Sau dincolo, la Domnul, zidești în veșnicie?

Gândește-te mai bine la ceea ce alegi,
Căci de-ți clădești în ceruri, în ceruri ai să mergi!

Dar dacă tu în lume îți construiești vârtos,
Legat vei fi cu totul și vei rămâne jos!

Fii înțelept: alege să zbori, nu lanțul greu,
Nu îți zidi în lume ci sus, la Dumnezeu!