Cu Domnul alături
Domnul e puterea mea, eu în El mă încred,
Chiar de trec prin beznă, cu EL nu mă pierd.
Pot să urc și munți și dealuri căci nu rătăcesc,
Lângă Domnul dacă stau calea n-o greșesc.
Pot să trec prin mări adânci, ape tulburate,
Dacă sunt cu El în barcă, pot trece prin toate.
Domnul este stânca tare, cetătuia mea,
El e Cel ce-mi dă putere și-mi dă liniștea.
Nu mă tem de sunt cu Domnul, căci El mă păzește
Sub aripa Sa cea sfântă mă adăpostește.
Domnu’-i plin de bunătate și de îndurare
Pentru mine a murit să îmi dea salvare.
Vino azi la Domnul, nu mai sta o clipă,
Să te așezi și tu sub a Sa aripă.
Nu te va lăsa când vei da de greu,
Îți va fi alături căci e Tatăl tău.
Amin!
13.01. 2025