Poezie spre slava Domnului
Domnul stie Domnul poate.
Când am venit aici in lume
Domnul nu ma'ntrebat de vreau
Şi nici in ce tară, sau unde
Ca sã mă nasc să cresc să stau
Ci Domnul a decis in toate
Că Domnul ştie
Domnul Poate
În pântecele mamei mele
Când eram fără nici un chip
Niciuna din zilele mele
Când nu era nimic zidit
In ceruri se scria o carte
Domnu'mi ştia zilele toate
Că Domnul ştie
Domnul poate
Apoi când ma-m născut în lume
Gol, fără niciun ajutor
Domnul atunci mia pus un nume
Mia dat o țară un popor
Să am şi eu Identitate
Că Domnul ştie
Domnul poate
Am crescut mare
Am învatat
Domnul de grija mi-a purtat
Mia dat o casa, o Sotie
Şi multe bucurii să şti
Şi ce-a mai mare bucurie
Mia dat cei mai frumoşi copii
Domnu'a purtat de grija-n toate
Că Domnul ştie
Domnul poate
În mijlocul atâtor bunuri
Atât belşug şi desfătare
Am uitat ca tot am primit
Şi-am zis, oo cât sunt eu de mare
Am bogaţii şi am de toate
Şi toate sunt meritul meu
Nu mă uitam in stânga'n dreapta
Numi păsa de fratele meu
Ci toate se'nvârteau în jurul
A cea ce inseamnă EU
Cu toate aceste rele fapte
Domnul a zis, Eu te Iubesc
Cum? Domnul stie
Domnul poate
Dar Domnul in a sa Iubire
Ma cercetat in gândul meu
Şi-am auzit vocea lui dulce
Eu te Iubesc, eşti fiul meu
Nu vezi, eu conduc universul! !
Nu vezi ca eu sunt Dumnezeu
Ce poruncesc eu ia fiintă
Nu vezi ca bunatatea mea
Te indeamnă la pocăintă
Am inceput să plâng în hohot
Şi am intrebat cum poti tu Doamne
Să răsplateşti grele păcate
Cu'o drogoste asa de mare
Si cu atata Bunatate
El mi-a raspuns veniţi la mine
Căci Domnul ştie
Domnul poate
Hai fraţilor să Lăudăm
Pe cel ce ne'a iertat de toate
De'acum şi până'n veşnicii
Şi'n bucuri, şi'n incercari
Şi când e zi si când e noapte
Şi dacă suntem prigoniți
Pentru cuvânt şi sfânta Carte
Stăm neclintiţi nu dăm, napoi
Sa nu ne temem Soră, Frate
Cerem putere de la Domnul
Că Domnul ştie
Domnul poate
AMIN