Aduni mereu, cu lăcomie,
De parc-ai fi nemuritor;
Ai și uitat de veșnicie
Dar cu o moarte ești dator!

Râzi de mulți Lazări, ca bogatul,
Spui despre ei că-s cerșetori;
Ca tine-n lume nu e altul,
Te crezi un zeu nemuritor!

Ți-ai adunat multe hambare,
Să ai pentru sute de ani;
Ai prieteni numai de valoare:
Bogați, faimoși și plini de bani!

Nu te aștepți să ți se spună
Că sufletul ți se va lua,
Că vei ajunge în țărână
Dar fără de averea ta! . .

Și totuși, poți pleca din lume
Ca o scânteie în abis;
Averea ta și al tău nume
Se vor desface ca un vis! . .

N-ai vrea să te întorci acasă,
Să te căiești, precum Zacheu?
N-ai vrea și tu să stai la masă
Cu sfinții-n cer, la Dumnezeu? . .

N-ai vrea să-ți lepezi azi mândria
Și să îndrepți tot ce-ai greșit?
N-auzi cum cheamă veșnicia
Să te întorci, fiu rătăcit? . .

Astăzi e Har, ușa-i deschisă,
De-aceea nu mai amâna
Căci ușa-n cer odată-nchisă
Nimeni n-o va mai descuia!

Întoarce-te, căci sus pe cruce
Sângele sfânt a fost vărsat
Și pentru cei ce la răscruce
De Dumnezeu s-au depărtat!

Astăzi e ziua cercetării!
Întoarce-te acum la El
Căci după clipa înălțării
Se va închide poarta-n cer!