Ce frumos era-n Grădină... -
Era totul o Lumină
Și parfum în orice pom
Dăruit primului om -
Pentru-Adam și Eva lui -
Darul drag al Domnului...

Ei erau mereu cuminți
Și de vină neatinși -
Cât de Tata ascultau,
Fericirea și-o păstrau.

Da-ntr-o zi, veni un șarpe
Ca s-o amăgească-n șoapte
Pe așa iubita Evă,
Care mult a fost naivă...

Și-a-ndemnat-o să mănânce,
Nesupusă-n tot poruncii
Domnului, care a zis
Că un pom nu e permis.

Vai... Și Eva a mâncat...
Și pe-Adam l-a-nduplecat...
Și de-atuncea l-a durut
Pe-orice om ce s-a născut.


Inimioară, tu s-asculți
De ai tăi iubiți părinți...
Fiindcă unde-i neascultare
Și durerea este mare...

Fericit de vrei să fii,
Tu cuvântul lor să-l ții -
Dacă o să-l prețuiești,
Multe zile-ai să trăiești!