De s-ar deschide ochii tăi
acum cât e chemarea,
cât încă peste-a tale căi
nu s-a lăsat 'nnoptarea;
cât încă mai așteaptă-aici
iertarea și te-mbie,
căci vine-un ceas când ai să zici:
"Vai mie, o, vai mie... "

Nehotărâtă îți va sta
viața înainte,
n-ai să găsești în jalea ta
nici lacrimi, nici cuvinte...
Seara vei zice: "De-ar veni
odată dimineața... "
Așa de crâncenă-ți va fi
și de amară viața...

Iar dimineața o să zici:
"Să vin-odată seara... "
Atât de grea-ți va fi aici
de nepurtat povara
și-așa te vei ruga să mori
cu orice fel de moarte,
dar numai spaime și fiori
vor fi în orice parte.

... Nu te-nșela privind ușor
această-nștiințare
și nu zâmbi ne-ncrezător
spre vremea viitoare,
căci fără veste vei fi prins
de flăcările grele
și cât e-al ochilor cuprins,
scăpare nu-i din ele!