Din pragul înserării privesc napoi duios
ce scurtă mi-a fost calea umblată cu Hristos
- aș vrea să cânt, dar astăzi îmi spune-un gând durut
ce mult puteam - și totuși ce multe n-am făcut.
A fost un timp la toate, dar timpul meu frumos
l-am risipit adesea, cu prea puțin folos
a fost un har oriunde la fiecare pas
dar prețul lui cel unic în pleavă mi-a rămas.
Cum mi-ar putea apune lumina azi de blând
de mi-aș vedea în urmă un mers mai nalt având!
cum mi-ar putea s-aștepte azi duhul de cu drag
apropierea dulce de sfântul Slavei prag!
O, Drag Isuse Tu ești Acel care-ai mulțit
fărâmele de pâine și miile-ai hrănit
mulțește-mi și săracul vieții mele dar
să nu-mi rămână jertfa și lacrima-n zadar.
Fă-mi sufletul spre Tine de-al milei înger dus,
fă-mi îngerul iubirii însoțitorul Sus,
fă-mi îngerul blândeții apărător divin
căci altfel nu pot Doamne naintea Ta să vin.