Droguri
Aho, aho... , drogomani,
Se dau droguri fără bani
Săltați toți de bucurie
Că Satan pe toți vă știe...
Vrând să faceți voia lui
Asta-n vecii veacului
Luaseră droguri grămadă
Tineri foarte supărați
Și-amfetamine gustați
Că prea sunteți colorați
Luați și lăsați amarul
Luați cu pumnul și cu carul
Și-apoi beți întreg paharul
Ca să vă albiți ca varul
De țuică de vin și bere
Că cel rău asta vă cere
Și veți crește în putere
Urcați repede-n mașină
Și uitați complet de frână
Și că nu aveți permis
Și zburați pe interzis
Iar acu aho, aho
Cât conduceți de mișto
Că ați fi invidiați
Și de cei care-i călcați
Ca niște împielițați...
S-ajungeți bolnavi cu capul
Că vă pune frâul dracul
LSD și Heroină
Puneți naibii și-n benzină
Dar când sunteți în sevraj
Duceți motoru-n garaj
Poruncă iată v-a dat
Cel Urât și-mpielițat
Și iarăși aho, aho
Dați cu dama de caro
Să luați grămezi dolarii
Sau cum ziceți voi biștarii
Să îi dați pe cocaină
Că vă e mai la-ndemână
Iar ordinea statului
Mai lăsați-o dracului
Fiindcă mă-ntrec cu gluma
Tot ce-am scris ștergeți cu guma
Și când pofta vă ațâță
Beți lapte de măgăriță
Chiar de ea nu vă mamă
Laptele-i o bună hrană
Lăsați droguri beți cerneală
Că vă ia din oboseală
Lăsați aceste prostii
La ducă-se pe pustii! ...
Blându Ioan
28.10. 2024.