Ce strâmt e locul unde sunt nevoit să stau
simt unghiurile pândei cum strâng și mă-năbușă
văd umbrele vrăjmașe cum se întind și iau
lungi forme-ntunecate cu dungă de cenușă.

Simt casa, cu pereții subțiri și străvezii,
pe zece drumuri pusă de-o știe țara toată -
nici zidul n-are umbră, nici pivnița chilii
nici noaptea întuneric neliniștea s-o scoată.

O Doamne dă-mi odihna din cer și din pământ
să scap de fiara lumii ce sfâșie și pradă,
să scap de mine însumi acesta care sunt
nici cheie să mă știe, nici gheară să mă vadă.

Sau fă să-mi vină iarăși plecații porumbei
să-mi cânte turturica prin viile-nflorite,
să se ridice noaptea să-mi pot vedea pe-ai mei
și să-mi mai cânt odată cântările dorite.