Undeva odată ai simțit și tu
că la poarta-nchisă dragostea-ți bătu,
și dorea să intre, însă tu n-ai vrut
- dar i s-a dus vremea harului avut.

Undeva odată ai avut o zi
când și tu iertarea ai putut găsi
căci atât de-aproape îți era Isus,
- dar necunoscută ziua ta s-a dus.

Undeva odată și tu te-ai predat
Domnului - simțindu-ți sufletul iertat,
dulce era pacea sufletului tău
- dar nu ți-ai păstrat-o și-ai căzut mai rău.

Undeva odată Dumnezeu era
chiar lângă-a ta ușă, chiar intrat pe ea,
- dar păcatul-demon iarăși te-a supus
și stingând lumina, Dumnezeu S-a dus...

... Undeva odată ai să plângi tu-n veac
câte legi acuma nu se mai desfac,
câte lași acuma veșnic nu mai vin
și tu, - singur, singur - vei fi-n veci străin.