Orbul știe cel mai bine
Prețul ochiului avut.
Văduva unui soț vrednic
Știe ce-a avut vremelnic
Și-și dă seama ce-a pierdut,
Meditând în așternut.
Când s-a prăbușit stejarul,
A căzut și umbra lui.
Când se duce soțul vrednic,
Slabă e lumina-n sfeșnic.
Toți rămân ai nimănui,
Doar în grija Domnului.
Cine-ai vrea ades nu vine.
Cine vine ades n-ai vrea.
Rar se întâlnesc pe lume
Cu-aceleeași gânduri bune
Potriviți – și el, și ea
Să-și ducă amândoi crucea.
Nu poți numai cu o mână
Împleti o funie bună;
Nici viață fericită
Cu perechea amăgită.
Făr-o dragoste-mpreună
Fericire nu se-adună.
Un deget nu-i o mână.
O frunză nu-i un crin.
O grindă nu-i o casă.
Singur greu e și la masă.
Doar un om nu-i un cămin.
Doi cu Domnu-i har divin.
Amin.
(Vineri, 1 ianuarie 2021)