Când vei trece printre oameni
ține-ți capul aplecat,
cum te duci atunci când semeni
cel mai greu ogor arat.
Căci orice cuvânt ce-ți scapă
și-orice pas - în ei rodesc...
- Îi învie, îi învie - ori îngroapă;
îi usucă, îi usucă - ori îi cresc.
Cînd vei trece prin ispite
ochii ți-i închide strâns
ca și când, cele privite
nu le-ai mai vedea de plâns...
Că orice ispită poate
să te-arunce-n vreun păcat
și-apoi cât, și-apoi cât te vei tot zbate
pân-ajungi, pân-ajungi să fii scăpat.
Când vei trece prin stări grele
ține-ți graiul să nu plângi,
cinstea să nu-ți pierzi în ele,
sufletul să nu ți-l frângi,
când vei trece printre lacrimi
pune-le-un sărut frumos...
Cel nebiruit, cel nebiruit de patimi,
străluci-va, străluci-va cu Hristos.