Am nevoie de-un moment
În care să mă iei la Tine,
Între ceruri și pământ,
Ca să pot să-Ți spun, Părinte,

Că am dat de greu în drum
Și nu știu cum să îl gonesc.
Am nevoie de-un cuvânt,
Fiindcă simt c-o să cedez.

Doar vreau să fie liniște
Și să se oprească tot,
Să nu-i pese nicicui de mine,
Și timpul să stea în loc.

Să fiu doar eu cu Tine, Doamne,
Într-o mare fără fund,
Să-ți spun tot ce-am strâns în palme,
Și să nu mă mai ascund.

Îmi doresc ca cineva
În lume să mă înțeleagă,
Să-mi pot deschide inima,
Ca dorința să nu-mi piară.

Numai că nu-i nimeni, Doamne,
Și ajung iară târziu,
Să stau plecat în rugăciune,
Mărturisind că nu mai știu.

Nu mai știu ce e cu mine
Și nici unde să mă-ndrept.
Nimic nu îmi merge bine,
Cu oricine mă văd mă cert.

Nu mai știu pe viitor,
Ce vreau cu-adevărat să fac.
Știu doar că tuturor,
Am vrut să le fac pe plac.

Și m-am lasat pe mine-n colț,
Uitând că și eu am dorințe,
Că unele vorbe mă dor,
Cât inima în mine plânge.

Am uitat ce-i fericirea,
Și îmi pare atât de rău,
Că am lăsat lumea și firea,
Să strice copilul Tău.

Am lăsat pe alții-n viață
Să îmi spună ce să fac,
Albindu-mă din nou la față,
Când am văzut că nu mă plac.

Când am crezut că orice aș face,
Nicicând nu voi fi de-ajuns,
Că nimeni aici nu mă place,
Fiindcă nu țintesc prea sus,

M-am crezut dezamăgire,
Pentru toți cei dragi ai mei,
Și-am uitat că în văzduhuri,
O dragoste fără temei,

Mă așteaptă înc-odată,
Să mă-ntorc din lumea rea,
Îndreptându-mi iarăși ochii,
Către al meu, dulce, Mesia,

Ce îmi spune repetat,
Pentru El că-s fără preț,
Orice-n viaț-am realizat,
Sunt al Său copil măreț.

Apoi încerc a mia oară,
Inima să mi-o adun,
Încuindu-mă-n cămară,
Ce am pe suflet Lui să-I spun:

Deschid iar, Doamne, rugăciunea,
Și Îți spun că nu mai pot,
M-am găsit pierdut în lumea,
Unde nu-mi pot găsi loc.

N-am știut unde să merg,
Nici ce-mi place, ce să fac,
N-am știut ce să mai cred,
Doar că n-am găsit... vreun lac,

Unde barca mea cea mică,
Să plutească neîncetat,
Trăindu-și viața fericită,
C-a plecat și ea în larg.

Am vrut o oază în păduri,
Unde să fiu cu-adevărat,
Omul fără frământări,
Așa cum Tu m-ai lăsat.

Am căutat un colț de rai,
Printre lupii ce rănesc,
Un loc pe care să mi-l dai,
Unde să mă regăsesc.

Am sperat la o lumină,
O rază plăpândă printre nori,
Să mă prindă iar de mână,
Să mă poarte printre zori.

O lacrimă de fericire,
Am visat mereu să cadă,
Din ochii obosiți de vreme,
Ce n-au știut nicicând să râdă.

Am crezut că pot găsi,
Printre multele minuni,
Un loc ferit de ochii lumii,
Unde să mă simt mai bun.

Spune-mi, Tu, dragă Părinte,
Care-i pasul următor,
Pentru că mă sting în noapte,
Sub un jug obositor.

Printre suspine frânte-n vid,
Vocea Ta mi-ajunge-n piept,
Că nu m-auzi eu m-am gândit,
Dar totuși nu ai vrut s-aștept.

N-ai întârziat în ceață,
Să cobori blând lângă mine,
Să-mi redai a mea speranță,
Curând că totul va fi bine.

Ai venit și mi-ai șoptit,
Încurajator și blând,
Tot ce cândva am citit,
În preasfântul Tău Cuvânt,

Fiindcă vrei să-mi amintești,
Că orice-n cale-mi se ivește,
Tu în veci același ești,
Singurul ce mă iubește.

'Durerea știu că-ți este grea,
Și că puterea ți se duce.
Lumina nu mai poți vedea,
Nici lacrimi nu mai ai a plânge.

Dar Mă cobor să îți transmit,
Că lângă tine-ntruna sunt,
Liniștea când te-a surprins
Eu doar stăteam să te ascult.

Nu te-am lăsat singur o clipă,
Ci mereu Eu te-am vegheat,
Te-am ocrotit cu-a Mea aripă
De tot negrul cel din neant.

Și-am întocmit un plan prin care,
Inima să-ți râdă iar,
Să prinzi din nou puterea mare,
Ce ți-e dată doar prin har.

M-am coborât să-ți spun, copile,
Că am lucruri mult mai mari,
Pregătite pentru tine,
Pentru orice nevoi ai.

Vreau să-ți spun că am mai multe,
Decât un lac micuț în vale.
Am o navă cât un munte,
Cu care să mergi pe-o mare,

Care oricât s-ar ridica,
Împotriva ta prin valuri,
Nicicând nu te-o dărâmă,
Căci am cu tine multe planuri.

Ți-am pregătit, al Meu lăstar,
Mai mult decât un loc ascuns,
Prin văi și păduri de stejar,
Cum în rugăciune ai spus.

Am pentru tine munți întregi,
Păduri roditoare de-amor,
Cu numele-ți gravat în stânci,
Pentru clipe care te dor.

Și, mai mult decât un colț,
Am pentru tine un palat,
Ce te-așteaptă atunci când tot,
Aici în lume s-a gătat.

Eu sunt Lumina lumii,
Ce luminez neîncetat,
Pentru cei ce în durere,
Mult mai mult M-au căutat.

De aceea, suflet drag,
Nu-ți voi da doar o lumină,
Ci un soare minunat,
Să încălzească a ta inimă,

Speranța s-o redea la greu,
Când totul pare fără sens,
Să-ți fiu continuu Dumnezeu,
Și să nu te-oprești din mers.

Furtuna chiar te de lovește,
Sunt cu tine pas cu pas.
Când nimeni nu te iubește,
Eu promit să nu te las.

Am să fiu în continuare,
Lângă tine orice ar fi,
Căci am o iubire mare,
Ce se-noiește zi de zi.

Lacrimile ce ți-au curs,
Adesea-n drumul tău în lume,
Fără încetare am strâns,
În burdufuri mii la nume,

Cu grijă în raiul Meu,
Fiindcă orice suferință,
Lucrează spre binele tău
Spre clipa de biruință.

Nu uita că nimenea,
Nu te vede cum văd Eu,
O creație cu splendoare,
Făcută după chipul Meu.

Te prețuiesc mai mult decât,
Ai putea crede vreodată,
Căci iubirea Mea nicicând,
Nu se compară cu a voastră.

Oricât ai fi tu de trist,
Sunt aici să-ți dau curaj.
Cu tine voi fi și atunci
Când vei fi într-un necaz.

Fiindcă atunci când tu ești slab,
A Mea putere se remarcă,
Conducându-te cu drag,
Neîncetat pe calea dreaptă.

Îți amintesc, copile drag,
Că lumea nu e locul tău,
Ci în ceruri stau în prag,
Așteptându-te mereu.

Aceea zi se apropie, dar,
Când lumea tu vei părăsi,
Și spre ceruri, plin de har,
Cu iubire te-oi răpi.

Va veni și ziua-n care,
O să dispară orice greu.
Va pleca orice te doare.
Vei fi liber, fiul Meu! '

Amin!