Hristos e-n frunte - și noi totuși
ne temem să înaintăm
- de ce uităm atât de-adesea
c-al Lui e steagul ce-l purtăm?
Să nu uităm, să nu uităm
c-al Lui e steagul ce-l purtăm!
Hristos e-n foc - și noi cu teamă
de-al Lui cuptor ne tot ferim
- de ce uităm Isuse oare
că doar prin cruce biruim?
Să nu uităm, să nu uităm
că doar prin cruce biruim!
Hristos e-n valuri - și noi încă
privim cu spaimă la vâltori,
- de ce uităm, de frica lumii
cununa de biruitori?
Să nu uităm, să nu uităm
cununa de biruitori!
Hristos e-aici - și-n noi nu arde
puternic inima cu drag
- de ce uităm o Scump Isuse
că între noi e doar un prag?
Să nu uităm, să nu uităm
că între noi e doar un prag!
Hristos e-n Cer - și noi nu credem
că și noi o să fim curând
- de ce uităm așa degrabă
ce slavă moștenim crezând?
Să nu uităm, să nu uităm
ce slavă moștenim curând!