Tot ce-ai întreba, ți-ar spune
marele-adevăr divin
despre viață, despre moarte:
de-unde sunt - și cum se țin!
Cum ți-ar spune răsăritul
soarelui, ieșind tăcut
Măreția Celui care
l-a-ntocmit, de la-nceput!
Cum ai auzi-n tăcerea
dintre stele și pământ
cu cutremur și uimire
pașii Lui pe Timp trecând!
Și cum ai simți din toate
ce-a fost drept - și n-ai văzut,
ce-a fost ieri - și n-o fi mâine
ce-a fost sfânt - și n-ai crezut!
Și din toate ai pricepe
adorând pe Cel Ascuns,
cum să mori pentru-nviere
și să vezi ce-i nepătruns!