Aș vrea să-mi cer iertare acelor care nu-s
și n-au cum să mai ierte suspinul meu nespus.

Să cer iertare ierbii stropită cu noroi
și vitei înjugate la carul prea greoi.

Să cer iertare crengii ce-am rupt-o prea ușor
și florilor călcate cu mers nepăsător.

Să cer iertare apei al cărei cer l-am frânt
și fiecărui geamăt ce-ar fi putut fi cânt.

Să cer iertare pâinii nedată la flămând
și mâinilor nestrânse cu dragoste trecând.

Să cer iertare umbrei pe care am călcat
- dar cine-mi iartă Doamne, ce nu-mi credeam păcat?

O Doamne, măcar de-astăzi ajută-mă să știu
ce pot să mai răscumpăr și mâine-ar fi târziu!