Salcâmul și scaieții

Și el cu spini pe frunte, ca și un mărăcine
Stă trist în lunga iarnă sub haina ivorie -
Salcâmul fără vină, ci drept la datorie,
Bârfit de toți scaieții și tufele vecine:

-"Și tu ai țepi pe tine și iarna, cu rușine
Te-a dezgolit asemeni de mândra avuție
A frunzelor lobate și-a florilor ce-mbie
Cu tainică mireasmă potopul de albine ".

-"Și eu sunt robul firii - răspunde cu suspine
Salcâmul singuratic - dar primăvara, mie
Îmi va ascunde țepii sub flori de har ce-nvie

A ochiului nădejde, pe când tu, biet ciuline
Rămâi uscat și searbăd, încătușat de glie
Prin frunze vestejite, cu țepi de ură pline.