A trecut Isuse vântul
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântările din urmă  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Leana in 18/01/2025
A trecut Isuse vântul de-ndoieli și de-ntrebări
dar adâncurile mele uneori se mai frământă
uneori mai pierd seninul și mai vin acele stări
când prăpăstiile mele mă-ntristează și-nspăimântă.

Dar nu-i zbuciumul căutării în acest frământ slăvit
ci-opintirea năzuinței de-a mă înălța mai tare
către zările divine ale-acelui cer suit
din lumină spre-o lumină tot mai mare și mai mare.

Nu-i popas să mă rețină, nici ajuns la vreun hotar
când avântul mă avântă mai departe și departe,
simt mereu în mine-ndemnul ce mă-mpinge iar și iar
fără preget, fără stavili, dincolo de orice moarte.

Presimțirea-nfrigurată a răpirii sufletești
mi-e ca teama-mbrățișării cu puterile divine,
însă greutatea slavei din trăirile cerești
nu-mi apasă ci-mi descarcă tot trupescul de pe mine.

Ce milenii de lumină pot străbate-n duh cu-un gând,
cum să-Ți pot găsi cuvinte și cântări de preamărire,
care oare e hotarul unde-aș obosi cântând,
când această veșnicie mi-este-un zbor prin strălucire?
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 28
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni