Nu mai am decât Iubirea - singura oiță...
Cu ea trec prin a pustiei gheață și arșiță,
cu ea-mi încălzesc tăcerea și-mi hrănesc cântarea,
- Doamne, să nu mi-o sfâșie noaptea și uitarea.

Și nu am decât lumina lacrimii ascunse,
cu ea-mi vindec usturimea inimii străpunse,
cu ea-mi ușurez mustrarea prietenului rece...
- Doamne, lunga nedreptate nu-mi lăsa s-o sece.

Și nu am decât cântarea de fior și jale,
cu ea-mi duc singurătatea pe divina-Ți cale,
cu ea-mi umplu nehotarul dintre lut și stele,
- Doamne, fă să Te slăvească îngerii cu ele.

Și nu am decât aceste prea puține zile
lângă care-mi stă-nserarea numărându-mi-le,
și-mi stă sufletu-așteptându-Ți pașii mai aproape
cu sărutul liniștirii dulce pe pleoape.

Doamne, n-am decât acestea - celelalte toate
le-am lăsat de soare arse - și de vânt luate...
Fericească-se cu ele cei ce-aruncă-n mine.
Mie lasă-mi numai astea - pân-ajung la Tine!