M-am întâlnit cu Tine
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântările eterne  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 19/01/2025
M-am întâlnit cu Tine la un hotar, Isus,
şi-am ascultat întâiul cuvânt ce mi l-ai spus;
la-ntâia Ta chemare Ţi-am spus cu lacrimi: DA
– şi nu uit pân’ la moarte îmbrăţişarea Ta.

Au fost de-atunci necazuri cât munţii-ameninţând,
dar Harul Tău mai mare a fost, de orice rând;
au năvălit vrăjmaşii cumpliţi ca nişte lei,
dar Tu ai fost, Isuse, mai tare decât ei.

Ştiu că şi de-azi ’nainte, pe-oriunde m-ai purta,
mă va-nsoţi prin toate, Isus, puterea Ta
şi-mi vei întinde Mâna, mai repede să vin,
să mă-ntâlnesc cu Tine la Alt Hotar Divin.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 36
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni