Glasul Domnului răsună, peste vremi ce ne despart,
El e ancora iubirii, cei ce îl aud nu cad.

El poate hrăni flămânzii, Adăpost el poate fi,
Este glasul Celui care, pe un nor va reveni.

Se aude peste ape, se ridică peste munți,
Poate să învie morții, el dă grai și celor muți.

Este glasul ce aduce, mântuire pe pământ,
Căci Acel ce se aude, este glasul Celui Sfânt.

Se aude-n zori de ziuă, și în noapte este viu,
Izvorăște râu de ape, În zăduful din pustiu.

Este glasul ce răsare, soarele-n al zilei zori,
El desparte-ntinse ape, El străpunge greiii nori.

El dă florilor culoare, păsărilor le dă cânt,
Le hraneșe din belșugul, ce-a lăsat pe-acest pământ.

El și iarba o răsare, când se-aude poruncind,
Căci de El ascultă toate, și în cer... și pe pământ.

El înalță roua-n ziuă, El aduce asfințit,
Pune stelele pe ceruri, soarele în răsărit.

El oprește și furtuna, și bătăile de vânt,
Căci puterea este Domnul, este-n glasul Lui cel blând.

El vre-o dată nu va tace, veșnic este Dumnezeu,
Nu se stinge nici nu piere, foc de dragoste-i mereu.

Cine inima-și deschide, glasul îl va auzi,
Care ii va fi lumină, pân-aici se va sfârși.
Amin