Un leac mai este printre noi,
El răni tămăduiește,
Cu har divin priviri ce plâng,
Adesea învelește.

O vindecare-a coborât,
Nu stă în nepăsare,
Căci simte cu acel lovit,
Cu cel în strâmtorare.

Un dar se-arată printre spini,
Ce inimi sângerează,
Fiorii cerului mereu,
Printre dureri veghează.

În straja lor luptă adânc,
Căci au o-nsărcinare,
S-aducă celui asuprit,
Cereasca alinare.

O mână mută munții grei,
Ea apele desparte,
Să umple sufletele seci,
Dorite de dreptate.

Cu mângâiere vine ea,
S-aline orice rană,
Adusă de al vremii țel,
De a aduce teamă.

Un soare este răsărit,
El calea o străluce,
Să urce cei care doar plâng,
Să plângă jos la cruce.

Acolo suferința grea,
Văzut-a fost odată,
Dar dispărea când biruia,
O moarte-nverșunată.

O stea lumină e și azi,
În clipe de-ntristare,
Ne spune despre-un răsărit,
Ce-ndată va apare.

Un dor sădește ea adânc,
Ca flacăra aprinsă,
De Dumnezeu... divinul cânt,
De Țara neînvinsă.
Amin